Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce a fost depistat, pe Calea Florești din Cluj-Napoca, conducând băut o mașină neînmatriculată și fără să dețină permis de conducere.
Începând cu această lună, contravaloarea permisului de conducere, certificatului de înmatriculare şi autorizaţiei de circulaţie provizorie se pot face online prin intermediul site-ului DRPCIV.
De ani de zile, în judeţul Suceava şoferii care vor să dea de permis sunt terorizaţi de instructorii şi poliţiştii care pun presiune asupra lor ca să le dea mită. Nu dai bani, nu ai permis! Este regula nescrisă pe care o ştie oricine din zonă.
Începând de marți, 2 iunie, se reiau probele practice ale examenelor pentru permisul de conducere, însă cu respectarea unor măsuri de protecție împotriva COVID-19.
Prefectul Mircea Abrudean a precizat că activitatea Serviciul Permise și Înamtriculări Auto va fi reluată în perioada următoare.
Pentru cei care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului sancțiunile vor fi, din luna octombrie 2019, mai dure.
Doi deputaţi PSD au depus în Parlament o propunere legislativă care prevede că permisul de conducere eliberat pentru categoria B va putea fi folosit şi pentru motocicletele cu o capacitate cilindrică maximă de 125 cm3, dacă persoana respectiv
Recomandări UltimeleStiri.net: