Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii vor organiza ample proteste în întreaga ţară pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, precizând că a existat şi o propunere a formării unui cordon uman în jurul Parlamentului.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi PNL asupra Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel proiectul se reîntorace la Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR
Liberalii vor duce negocieri pentru susţinerea moţiunii de cenzură cu parlamentari din ALDE şi chiar din PSD, care sunt dispuşi să se alăture acestui demers, a afirmat vineri, preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Senatorul PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că Executivul ar fi informat Comisia Europeană de planurile sale de suspendare a contribuţiei pentru Pilonul II de pensii.
Liderul PNL Alba, Mircea Hava, a declarat, joi, că plângerea penală făcută de Ludovic Orban la adresa premierului Viorica Dăncilă nu trebuia făcută, adoptând aceeaşi poziţie cu Ilie Bolojan.
Potrivit senatorului PNL Florin Cîțu, în propunerea de proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat Pilonul II apare contribuţia la angajator.
Cu un an înaintea alegerilor europene, eurodeputatul clujean Daniel Buda a anunţat că îşi doreşte să continue munca la Bruxelles şi Strasbourg.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat vineri, că partidul va depune moţiunea de cenzură atunci când vor fi îndeplinite condiţiile optime pentru a avea numărul suficienţi de votanţi.
Liberalli au depus astăzi o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncila, printre acuzații numărându-se și cea de "înaltă trădare" și ”uzurpare de funcții”.
Recomandări: