În septembrie 2012, rata inflaţiei, determinată pe baza indicelui preţurilor de consum, a crescut cu 3,98% comparativ cu decembrie 2011, conform Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Cluj. S-au înregistrat creşteri la mărfurile alimentare, de 5,11%, la nealimentare, de 3,44%, şi la servicii, de 3,06%.
Preţurile de consum au crescut în luna ianuarie cu 0,36%, în condiţiile unei uşoare ieftiniri a unor alimente de bază şi a tarifelor la energie termică, iar inflaţia anuală a continuat să scadă, atingând un nou minim istoric, 2,72%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
ANCOM va reduce, de la 1 ianuarie 2012, tarifele de interconectare pentru reţelele de telefonie mobilă cu până la 30%, la 0,0405 euro/minut, iar de la 1 septembrie tariful practicat de operatori va fi de 0,0307 euro/minut.