Preţurile bunurilor şi serviciilor au variaţii semnificative la nivelul UE, cele mai scumpe ţări fiind Danemarca şi Irlanda, ambele cu 40% peste media europeană, iar cele mai mici niveluri fiind în România şi Bulgaria, cu 44% sub medie, arată datele Eurostat.
Spre deosebire de cei care încă lucrează de acasă, cei care merg la birou trebuie să aibă alocat un buget lunar de aproximativ 1400 lei pentru combustibil, prânz și vestimentație, arată o analiză ştirileprotv.ro.
Grecia este una dintre destinațiile preferate de români pentru vacanța de vară. Există și părți mai puțin bune pe care le putem experimenta în vacanţă, cum ar fi escrocheriile ce se fac la tot pasul.
În luna aprilie s-au înregistrat noi creșteri de prețuri, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %.
Pentru mini-vacanța de 1 mai, românii sunt așteptați la litoral. Unele hoteluri sunt deja ocupate în proporţie de 100%.
Prețul chiriilor din Cluj-Napoca a suferit o creștere majoră în luna martie, odată cu reîntoarcerea studenților la cursuri.
Preşedintele PNL Florin Cîţu spune că dacă Banca Centrală şi Ministerul Finanţelor vor lucra bine împreună ar trebui să vedem o reducere a preţurilor începând cu a doua parte a anului 2022.
La început de februarie, USAMV Cluj ne arată cât de mult le-au crescut plantele în sera legumicolă din campus şi ne invită totodată să cumpărăm narcise, zambile sau lalele la preţuri mici.
Primarul Emil Boc cere Guvernului să vină acum cu măsuri problema facturilor și a creșterii prețurilor, să lucreze "proactiv, nu pompieristic".