România a atras 311 proiecte de investiţii străine între 2009 şi 2013, aproape jumătate din cele din intervalul 2004-2008, scădere care s-a reflectat şi în locurile de muncă create, care s-au redus cu peste 50%, însă în acest an a urcat pe locul trei ca atractivitate în Europa Centrală şi de Est.
Klaus Iohannis, preşedintele ales al României a fost validat, vineri, de Curtea Constituţională. La ceremonia de învestitură desfăşurată la sediul Curţii a participat şi preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu.
Rata vaccinării în România este în scădere, sub nivelul de protecţie optimă de 95 la sută, condiţii în care pot reapărea boli considerate eradicate, precum poliomielita, difteria, tetanosul, a declarat, joi, şeful secţiei de pediatrie de la Institutul "Matei Balş", Monica Luminos.
Românul care a dat startul votului în al doilea tur al prezidențialelor a fost un clujean. Primele secțiile de votare din diaspora s-au deschis de câteva ore, iar românii nu au stat prea mult pe gânduri și au ieșit la vot.
Peste 225.000 de alegători cu vârsta de 18 ani sunt aşteptaţi să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce peste 2.600 de cetăţeni cu drept de vot de peste 100 de ani sunt înscrişi, de asemenea, în listele electorale permanente, potrivit statisticilor AEP.
România a fost al cincilea cel mai mare beneficiar net de fonduri europene în 2013, în valoare de 4,09 miliarde de euro, sub sumele nete primite de Polonia, Grecia, Ungaria şi Portugalia.
Candidatura la preşedinţie a premierului Victor Ponta a declanşat un val de cheltuieli pentru reabilitări de drumuri, şcoli şi biserici, iar unii analişti avertizează că guvernul trebuie să facă ajustări semnificative în 2015, pentru a respecta ţinta de deficit bugetar, relatează Bloomberg.
Fondul Monetar Internaţional a cerut marţi României să nu pună în pericol progresele realizate în ultimii ani în privinţa ţinerii sub control a cheltuielilor, în condiţiile în care guvernul condus de Victor Ponta pare că va încheia anul viitor programul cu instituţia financiară.
Un expert american a declarat joi că România este într-un moment de turnură, iar prezidenţialele ar putea duce ţara într-o nouă direcţie. Totodată, a subliniat faptul că cea mai mare problemă o reprezintă corupţia, care ar trebui să reprezinte o prioritate pentru viitorul preşedinte.