Ioan Sallai, primarul comunei clujene Sic, este colaborator al fostei Securităţi, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Sallai, aflat la al şaselea mandat, ar putea fi acuzat de fals în declaraţii.
Asociaţia Educaţional-Ecologică EcoTransilvania şi Asociaţia EcoChoice vor organiza în luna mai „Sărbătoarea stufului" în comuna Sic. Evenimentul cultural va promova meşteşugurile locale tradiţionale şi va implica 200 de localnici şi vizitatori, copii şi adulţi.
Încep lucrările de modernizare a încă două drumuri judeţene, anunţă astăzi Consiliul Judeţean Cluj.
Unul dintre cele mai proaste drumuri din judeţul Cluj este cel care traversează localitatea Sic. Aceast a şi rămas pe dinafara programului Consiliului Judeţean, pentru că unii lideri UDMR
s-au bazat prea mult pe proiectul Elenei Udrea.
Ca să atragă atenţia asupra stării proaste a drumului care merge spre Sic, consilierii UDMR au venit îmbrăcaţi în straie tradiţionale.
Doar două tablouri au fost cumpărate la expoziţia cu vânzare în scop caritabil de la Iulius Mall, ieri în prima zi a expoziţiei de mari dimensiuni care arată rezervaţia naturală de stuf de la Sic.
Recomandări: