Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, crede că din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
Nu mai puțin de 46.800 de doze de vaccin produse de compania Pfizer-BioNTech vor ajunge în cursul zilei de luni, la Cluj.
Consumul moderat de alcool nu infuențează procesul de vaccinare, spune expertul în sănătate publică al UBB, Răzvan Cherecheș.
Președintele CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că "în principiu" centrele de vaccinare au doze în funcţie de numărul de persoane programate pentru imunizare.
A demarat ultima și cea mai extinsă etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, cea a populației generale, astfel că toți cei care au peste 16 ani și doresc să fie vaccinați se pot programa.
Vin noi date din Israel privind eficacitatea vaccinului anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, medicul Andrei Baciu, a explicat cum se pot face programările în cea de a treia etapă a campaniei de vaccinare odată cu deschiderea listei de așteptare.
Vicepremierul Dan Barna a spus, luni seară, într-o emisiune televizată, că paşaportul COVID ar putea deveni obligatoriu şi că introducerea obligativităţii acestuia "se va întâmpla în mod organic pentru că oamenii vor dori să călătorească".
Recomandări UltimeleStiri.net: