Fostul premier a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, însoţit de avocatul său, chemat pentru audieri în dosarul în care este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiţă un loc eligibil la alegerile din 2012.
Avocaţii lui Victor Ponta au depus joi la Curtea de Apel Bucureşti o solicitare de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind retragerea titlului de doctor.
Deputatul este cercetat pentru complicitate la spălare de bani, anchetatorii susţinând că omul de afaceri i-a dat fostului premier Ponta 220.000 de euro pentru a-şi asigura un loc eligibil la alegerile din 2012.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat vineri că fostul premier Victor Ponta l-a vizitat joi seara acasă, concluzia vizitei fiind că cei doi vor ''lupta'' împreună.
Plecat de la guvernare pe uşa din dos, deposedat de titlul de doctor dobândit prin fraudă, în curs de a fi exclus din barou, trimis în judecată într-un dosar de corupţie şi plasat sub control judiciar în altul, Victor Ponta rămâne, totuşi, un personaj pe care se bat două partide.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins contestaţia lui Victor Ponta la decizia consiliului de retragere a titlului de doctor, urmând ca hotărârea să ajungă la ministrul Educaţiei pentru a fi semnată.
Ne place, nu ne place, Facebook-ul a fost invadat şi de politicieni, în goană după cât mai multe căi de propagandă electorală. Conform principiului acţiune-reacţiune din fizică, pe acelaşi site de socializare au apărut şi pagini împotriva partidelor şi a celor mai vizibili politicieni.
Victor Ponta a declarat luni că PSD nu are nevoie de un președinte executiv, post rămas vacant după excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, atât timp liderul formațiunii nu are și o funcție administrativă.
Fostul premier Victor Ponta a fost audiat marţi la Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Oradea, în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, arestat preventiv, în decembrie, sub acuzaţiile de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.