Circulaţia în Pasul Tihuţa, unde viscoleşte şi ninge abundent, se desfăşoară, duminică, în condiţii de iarnă, autorităţile făcând apel la şoferi să nu plece la drum dacă nu au autoturismele echipate.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atenţionează cetăţenii că urmează o perioadă cu vreme severă, precizând că toţi conducătorii auto să se intereseze din timp asupra condiţiilor de trafic, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţa, avertizări cod galben de vânt pentru mai multe judeţe. La altitudini mari, meteolorologii prognozează ninsori.
Drumul Naţional 7 C – Transfăgărăşan se închide de sâmbătă, cu trei zile înainte de termen, deoarece circulaţia rutieră este impracticabilă.
Stratul de zăpadă proaspăt depus în timpul nopţii de luni spre marţi depăşeşte 10 centimetri, în Bucegi, iar unde a viscolit, zăpada măsoară şi peste o jumătate de metru.
Direcțiile regionale de drumuri și poduri au anunțat că sunt pregătite să intervină în caz de ninsoare și de viscol.
Zăpada proaspătă a devenit una dintre cele mai rare „materii prime” din lume, astfel că un club privat de schi limitează accesul la doar 80 de oaspeți pe zi, exceptând situația în care cineva închiriază întregul munte, un avantaj care diferențiază această stațiune de altele mult mai renumite precum Aspen sau St. Moritz.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a retras codul galben de furtuni ce viza aproape toată ţara, în loc intrând în vigoare o informare meteo de răcire a vremii.
În ultimele zile autorităţile au intervenit pe mai multe drumuri judeţene afectate de ninsori dar şi de căderile unor copaci din cauza vântului puternic.