Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi la Bruxelles că ţările care au acord cu FMI nu trebuie să participe la capitalizarea Fondului, şeful statului precizând că, deşi "nu ţipăm" că vrem să dăm bani, România ar fi capabilă să participe, nefiind "o ţară neputincioasă".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi la Bruxelles că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE.
Autorităţile române nu deţin informaţii potrivit cărora pe teritoriul României au existat centre de detenţie secrete ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor suspecţi de terorism, afirmă MAE.
Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, vineri, cu 20 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul bugetului de stat pentru anul 2012.
România susţine regula unui deficit bugetar de maxim 3% din PIB şi a unei datorii publice de cel mult 60%, cu impunerea mecanismelor de conformare şi sancţiuni pentru nerespectarea acestor limite, considerând că problemele actuale ale UE au fost generate de politicieni populişti, spune premierul Boc
România nu va fi obligată să contribuie la capitalizarea FMI, deoarece se află printre ţările care au acord cu instituţia financiară, a declarat premierul Emil Boc, precizând că îşi susţine afirmaţia pe datele actuale, dar că trebuie aşteptate concluzia liderilor UE.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, astăzi, că săptămâna viitoare ar putea fi aprobată hotărârea de Guvern privind stabilirea salariului minin brut la 700 de lei pentru anul 2012.
Justiţia franceză l-a condamnat astăzi la un an de închisoare pe proprietarul unei ferme de legume din Alsacia (est), judecat pentru că a exploatat 44 de culegători de căpşuni români în mai 2009, a anunţat avocatul acestuia, Gérard Cahn, relatează AFP.
Comisiile de buget, finanţe au avizat favorabil, vineri, fără amendamente, proiectul bugetului de asigurări sociale de stat pe 2012, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, precizând că acesta este de 44,132 miliarde de lei.