Bugetul sănătăţii pentru 2012 se înscrie în aceeaşi parametrii de prudenţă şi responsabilitate, ca şi bugetul general şi va permite funcţionarea sistemului sanitar în condiţii relativ similare celui din 2011, fără reducerii de personal, a declarat ministrul Ritli Ladislau.
Tarifele la energie şi gaze vor creşte odată ce ANRE va obliga distribuitorii de gaze şi electricitate, din 2012 sau 2013, să propună clienţilor soluţii de eficientizare ale căror costuri pot fi recuperate prin ajustarea preţului de livrare.
Magistraţii de la Judecătoria Iaşi l-au condamnat, vineri, pe atacantul echipei Rapid, Daniel Pancu, la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Persoanele au fost condamnate la pedepse cu închisoare cu executare, cea mai mare primind-o omul de afaceri clujean Liviu Florian - 7 ani.
Mai mulţi lideri PSD se aşteaptă ca în perioada următoare unii dintre membrii marcanţi ai partidului să fie deferiţi justiţiei, printre aceştia numărându-se şi preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, în cazul căruia ÎCCJ ar putea pronunţa, susţin surse PSD, o condamnare cu suspendare.
Şcolile profesionale, desfiinţate din interese imobiliare şi pentru favorizarea fostelor fabrici de diplome, trebuie întărite, iar liceele agricole trebuie ancorate la realitate având în vedere perspectivele politicii agricole şi finanţarea pe care România ar putea-o primi din 2014.
Parlamentul moldovean a aprobat vineri un proiect de lege, propus de grupul Partidului Democrat (PDM), care prevede organizarea unui nou vot pentru desemnarea preşedintelui Republicii Moldova la 16 decembrie.
UNPR a fuzionat, vineri, prin absorbţie, cu Partidul Popular al Protecţiei Sociale, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, afirmând că obiectivul electoral al Uniunii este obţinerea a cel puţin 10% la alegerile parlamentare.
Cincisprezece echipe şi-au asigurat calificarea în 16-imile Ligii Europa, după disputarea a cinci etape, între cele care au rămas cu şanse pentru accederea în "primăvara" europeană fiind şi Steaua şi FC Vaslui.