S-a stabilit și când va avea loc inaugurarea Turda Arena, după ce, la începutul lunii martie, a fost finalizată și procedura de recepție la Sala Polivalentă.
După ce municipalitatea a demolat chioșcurile insalubre de la stația Minerva din Mănăștur și a amenajat zona, au început și demolările la McDrive.
În seara de joi, 7 martie a avut loc un accident de circulaţie în cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca. A intervenit SMURD-ul.
În Cluj-Napoca, şoferia unii o fac după ureche. Sub titlul "Inconştienţi la volan", un participant la traficul lejer oraşului l-a filmat pe un coleg de volan făcând o manevră extrem de periculoasă care se pune de-a curmezişul Codului
Runda cu numărul 30 programează duelurile decisive pentru calificarea în play-off-ul Superligii. În programul ultimei etape din sezonul regulat, Universitatea Cluj joacă vineri, 8 martie, de la ora 20:00, în deplasare, pe terenul celor de la Voluntari.
A venit mesajul lui Emil Boc de la Congresul PPE pentru Băsescu. Fostul președinte al României Traian Băsescu şi-a ironizat foştii colegi oameni de partid (vechiul PDL), care acum sunt membrii PNL și aliații PSD. Băsescu a comentat că probabil acum foștii săi colegi „s-au obișnuit că se trag din Brătieni”.
Strada Mehedinţi din Cluj-Napoca, unde numărul locuitorilor îl atinge pe cel al unui orăşel, are podeţul spre staţia Minerva refăcut.
Echipele Madness UMF și Magic au concurat în weekend la Concursul - Campionat Naţional de Majorete care s-a desfășurat la Cluj-Napoca şi au câştigat 5 medalii de aur, 2 de argint şi 2 de bronz.
Un splendid exemplar de "Vulpes vulpes" a fost fotografiat luna aceasta în judeţul Cluj. Coana vulpe se uită fix în obiectiv şi arată exact ca un fotomodel de excepţie.
Vara aceasta vacanţele devin mai scumpe, majoritatea companiilor aeriene, inclusiv cele low-cost majorând preţurile biletelor. Pe lângă aceasta, Wizz Air are şi un bagaj de mână foarte mic.
Recomandări: