Grupurile parlamentare ale UDMR au decis, marţi, să menţină protocolul de colaborare parlamentară cu alianţa PSD-ALDE, a anunţat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să prezinte până marţi o soluţie în privinţa formularului 600, astfel încât în prima şedinţă de Guvern, programată pentru miercuri, actele normative aferente să poată fi adoptate.
Măsurile de fluidificare a traficului şi de eficientizare a transportului public reprezintă prioritatea municipalităţii clujene în 2018, a declarat primarul Emil Boc, luni, în cadrul dezbaterii proiectului de buget pentru acest an.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, şi-a exprimat speranţa că noul Cabinet, învestit luni de Parlament, va sta în funcţie până la finele mandatului, respectiv până în anul 2020.
Consiliul Judeţean Suceava şi municipiul Cluj-Napoca vor încheia un protocol de colaborare în domeniul turistic.
Dejecţiile de peşte sunt folosite ca fertilizant în dezvoltarea unei culturi experimentale de spanac, proiectul fiind derulat de un grup de cercetători clujeni care au ca scop găsirea unor mijloace cât mai eficiente de folosire a resurselor din mediul înconjurător.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă, sâmbătă, la Melbourne, în finala turneului Australian Open.
Atragerea de investitori pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi realizarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti sunt două dintre proiectele-gigant din sectorul energetic românesc, care se regăsesc în Programul de guvernare 2018-2020.
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în 2017 cu 8,73%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 9.102 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).