Sute de personalități din lumea filmului, nume mari ale cinema-ului și vedete autohtone vor păși pe covorul roșu alături de actorii, regizorii și producătorii nerăbdători să afle numele marilor câștigători ai acestei ediții.
Gala de închidere TIFF 2018 va avea loc sâmbătă, 2 iunie, de la ora 21:30, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Celebra Fanny ardant, starul cinematografiei franceze, distinsă în seara evenimentului cu Premiul pentru întreaga carieră.
După succesul de anul trecut, când câteva mii de persoane s-au bucurat de transformarea străzii Potaissa, Piața de flori revine pe strada medievală între 15 și 17 iunie 2018.
"Povestea unui pierde-vară", ultimul film al lui Alexandru Papadopol, semnat de Paul Negoescu, va fi lansat joi la TIFF.
Câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Debut la Berlin (2018), "Touch me not" de Adina Pintilie va avea premiera în România la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în competiția oficială și în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
TIFF dedică în 2018 proiecția filmului nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film străin copiilor de la Școala Nicolae Iorga din Cluj Napoca
“Acesta este raiul nostru şi vă mulţumim că aţi venit aici, în această seară, ca să-l putem împărţi cu voi”, a spus Emiliana Torrini, la finalul concertului, de marţi seara, din cadrul TIFF, care “a umplut ochi” Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Cluj-Napoca.
Ela Ionescu, Mircea Postelnicu și Ilie Dumitrescu Jr. sunt cei trei tineri actori propuși pentru mențiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban.
Ce-a de a şasea zi a TIFF propune festivalierilor mai multe filme româneşti, de la scurtmetraje proiectate pe tot parcursul zilei până la producţii de lungmetraj foarte noi, dar şi filme mai vechi, cum ar fi "Gaudeamus Igitur", turnat în Cluj şi lansat în 1964.