În acest an campania se desfășoară în perioada 29 mai-29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. Festivalierii vor putea dona și la caravanele mobile din șase orașe.
„Foxtrot”, drama controversată inspirată de conflictul israeliano-palestinian, va deschide ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în prezenţa regizorului Samuel Moaz. Filmul va rula vineri, 25 mai, în Piaţa Unirii.
Nouvelle Vague, celebrul grup de muzicieni care a cucerit publicul cu ritmuri de bossa-nova, cântă la Jazz in the Park 2018. Concertul va avea loc sâmbătă, 30 iunie în Parcul Central din Cluj.
Concert simfonic sub bagheta lui Theo Wolters, la Firlarmonica din Cluj, în cadrul unei seri cu lucrări de Beethoven, alături și pe pianistul Eduard Kunz.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) aduce în atenția publicului, în perioada 18 mai - 18 iunie, cele mai reprezentative artefacte egiptene aflate în patrimoniul muzeului. Exponatele alcătuiesc cea mai importantă colecție de acest tip din Transilvania.
Pianistul Lucian Ban concertează la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, alături de saxofonistul Abraham Burton.
Teatrul de Păpuși „Puck” găzduiește joi, 24 mai, de la ora 18, premiera spectacolului „Lupul interzis”, realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu.
Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții.
Artista de origine africană Sona Jobarteh cântă la Jazz in the Park, la Muzeul de Artă din Cluj. Experiența muzicală va continua cu un after-party în curtea Muzeului cu Ufe Vinyl DJ Set, unul dintre producătorii muzicali VRTW.