Ediţia 2018 a Zilelor Culturale Maghiare continuă până duminică, 26 august 2018, în mai multe locaţii din Cluj-Napoca.
Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a depus, joi, la Parchetul General, un denunţ în care sunt vizate mai multe instituţii ce, potrivit acestuia, s-ar afla în spatele violenţelor de la mitingul din 10 august.
Consiliul Judeţean a semnat acordul cadru având ca obiect prestarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor județene din județul Cluj.
Fostul premier Dacian Cioloş, acum lider al partidului Mişcarea România Împreună, a organizat la Cluj o conferinţă de presă, însă a evitat să lămurească o serie de întrebări la care "strada" (și Opoziția) așteaptă răspunsul.
Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie petrecut în centrul Clujului, pe Calea Moţilor. Un şofer a ajuns în stare gravă la spital.
Directorul DRDP Cluj a negat informaţia protrivit căreia drumul care face legătura între Cluj-Napoca şi Floreşti ar urma să intre în reparaţii. Vestea cea mare a fost dată chiar de către primarul comunei, Horia Şulea, care a revenit cu postare. Doar ca să aibă ultimul cuvânt.
Fostul premier Dacian Cioloş, co-fondatorul Mişcării România Împreună, a susţinut, joi, la Cluj-Napoca, că pe termen scurt şi mediu ar trebui să se ajungă în România la alegeri anticipate.
Consiliul Judeţean Cluj şi Primăria Cluj-Napoca vor încheia un protocol de colaborare în vederea realizării unor facilităţi "park&ride".
Coşmarul oricărui părinte s-a lăsat cu deznodământ fericit la Cluj-Napoca: un minor a dispărut de acasă, la ceas de seară, însă a fost găsit teafăr. Micuţul a reuşit să parcurgă o distanţă destul de lungă până ce oamenii legii au ajuns la el.