Guvernul va aproba ședința de luni, exproprierile necesare pentru proiectul Drumului Expres Cluj Napoca-Autostrada Transilvania, o șosea cu o lungime de aprox. 5 kilometri care va permite legătura mai rapidă cu Autostrada A 3, potrivit anunțului Executivului.
O clujeancă a fost depistată de polițiști gonind cu mașina pe DN1, în Brașov. Femeia s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au constatat că aceasta nu avea permis de conducere.
Lipsa unui drum de legătură cu DN 1 și întârzierile lotului cu Tunelul Meseș pot transforma tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, unde lucrează UMB, într-o "autostradă muzeu", atrage atenţia fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor din mandatul Drulă, Horațiu Cosma.
Salvatorii clujeni au fost solicitaţi noaptea trecută, în jurul orei 23:30 la un accident care a avut loc pe DN1, între localităţile Tureni și Copăceni din judeţul Cluj.
Luni, 25 Iulie, la sediul Primăriei Feleacu a fost organizată o ședință cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul soluționării situației apărute la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a satului Gheorghieni, cât și reprezentantul Instituției Prefectului Județului Cluj, prefectul Irina Munteanu.
Un urs a fost lovit, joi seara, de două autoturisme pe DN 1, în județul Prahova. În primă fază, animalul a fost lovit de un vehicul, a sărit peste separatoarele de sens, după care a fost acroșat de un alt autoturism. Ulterior, ursul a fugit în pădure.
Un microbuz și un autoturism au fost implicate într-un accident, pe DN1 dintre Cluj-Napoca și Oradea.
Pompierii clujeni se luptă de câteva săptămâni să stingă incendiile de vegetaţie din judeţ. Joi au fost incendii în Făget, iar centura Vâlcele-Apahida a fost blocată din cauza incendiilor. Şi în Turda pompierii au avut de lucru joi seara din cauza unui incendiu de vegetaţie.
Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care se deplasa pe strada Gilăului, ar fi intrat în coliziune duminică seara cu o autospecială de poliție care avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice.