La Ministerul Afacerilor Interne a avut loc, miercuri, o ședință, având ca temă principală de discuție sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT.
Pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, se vor deplasa către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii, a anunţat duminică Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Autorităţile nu s-au aşteptat la activitatea seismică din ultima perioadă din judeţul Arad, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, care a şi subliniat pe de o parte importanţa ca oamenii să fie informaţi despre cutremur, iar, pe de altă parte, să se facă o evaluare a clădirilor cu risc.
Şeful DeSU, Raed Arafat, a atras atenţia cu privire la necesitatea ca statele să înveţe împreună lecţiile pandemiei de COVID-19 şi a apreciat că, în caz contrar, ar putea exista situaţii mai grave.
În ultimele 24 de ore, echipele de intervenție nou-născuți din cadrul SMURD au efectuat la nivel național un număr de 10 misiuni de salvare, dintre care 5, efectuate de echipaje din Cluj.
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că miercuri se va desfășura un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare.
Dispeceratul pentru Situații de Urgență (DSU) a publicat un mesaj primit din partea celor salvați de urmările cutremurelor din Turcia de către echipa de sprijin din România.
Șeful DSU, Raed Arafat, a enumerat joi la Digi24 cele mai importante reguli generale care trebuie urmate în caz de cutremur.
Ministerul Sănătății a decis să declanșeze Mecanismul European de protecție civilă pentru asigurarea tratamentului pacienților diagnosticați cu variola maimuței.
DSU transmite, ca reacție la declaraţiile ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu privire la finanţarea UPU, că acordarea unor servicii de calitate cetăţenilor "ar trebui să fie o prioritate şi nu încercarea permanentă de a distruge un sistem funcţional".
Recomandări: