Cursul euro anunţat de BNR a crescut vineri cu 1,12 bani, la 4,4472 lei, iar cel al dolarului a avansat cu 2,16 bani, la 4,2012 lei, şi încheie astfel săptămâna în urcare cu peste 15 bani şi aproape de maximul record înregistrat miercuri.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că a subliniat în cadrul reuniunii că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi va urmări cu toată atenţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare.
Euro a coborât luni la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în condiţiile în care partidul anti-austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia.
Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut marţi la 4,43 lei, după ce a înregistrat recorduri succesive în ultimele trei şedinţe.
Francul elveţian s-a apreciat joi cu 30% faţă de euro, atingând un nivel record, după ce banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul minim de schimb valutar, considerând că existenţa sa nu mai este justificată.
Euro a coborât luni la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) va începe în curând achiziţia de obligaţiuni guvernamentale, relatează Bloomberg.
„Riscurile împing piaţa spre un leu mai slab, dar intervenţia băncii centrale va limita alunecarea", scriau specialiştii Erste Bank într-un raport.
Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut joi cu peste 1 ban şi a depăşit 4,45 lei/euro pentru prima dată de la sfârşitul lunii aprilie.
Handbalistele lui Gheorghe Tadici au ratat în ultimele secunde victoria împotriva Danemarcei, în al doilea lor meci de la Campionatul European.