Este un razboi total. In plina desfasurare. De fapt, finalul lui. Acum purtat din buncar. Evident, ma refer la Traian Basescu. Si la ultimele zile. Pentru ca numaratoarea inversa este implacabila. A ales sa se bata cu toata lumea. Simultan. Taindu-si toate puntile. Cu exceptia uneia. Care se cheama Elena Udrea. O punte subreda. Care sunt consecintele, pentru Romania, ale atacurilor furibunde declansate de inca presedintele Romaniei asupra tuturor institutiilor statului? Sau care sunt consecintele pentru el insusi?

Superba artera bucuresteana, purtand numele de mai sus, incepe, in mod simbolic, din dreptul Casei Presei Libere, trece pe sub Arcul de Triumf si se sfarseste in Piata Victoriei. Dar de unde vine numele? Nu cumva acest Kiseleff a fost ofiter acoperit?

Se înșală amarnic cine și-a imaginat că, trăgându-mi un glonț în picior și aruncându-mă într-un penitenciar pentru o infracțiune imaginară, mă împiedică să gândesc. Și să mă exprim. Să mă exprim în țara care, așa cum am aflat astăzi, are cei mai mulți ofițeri de securitate pe cap de locuitor. Mai mulți decât Statele Unite chiar. Și ca număr absolut, imediat după Statele Unite, dar înaintea unei Franţei și a unei Marii Britanii. Așadar, îmi permit să gândesc. De pildă, la faptul că regimul Traian Băsescu subcomba. Cel puțin formal. Dar, în realitate?

Scena I. Moment care de multă vreme se lăsa aşteptat în politica românească: în plină baie de mulţime, Elena Udrea îşi ridică marginile decolteului. Comoţie mediatică. Gest incoştient, ori liber şi suveran, nu mai contează: fotografia devine virală în două zile. Cetăţeanul din faţa ei va păstra amintiri fierbinţi.

Avem un ministru al Bugetului. In persoana domnului Darius Valcov. De la PSD. Avem si un ministru al Finantelor. Este doamna Ioana Petrescu, instalata in aceasta inalta functie personal de catre domnul Victor Ponta. Si daca tot am amintit de el, iata, avem si un premier. Si un intreg Cabinet. Ministri bine platiti. Cocotati pe ministerele lor, alcatuite din nenumarate Directii, incadrate cu demnitari si ei bine platiti. Ei bine, una dintre cele mai importante sarcini ale unui guvern este sa intocmeasca, in mod inteligent, un buget. Sa supuna legea dezbaterii Parlamentului, iar apoi sa urmareasca cu strictete capitole de venituri si cheltuieli. Exact asta nu face Guvernul Ponta. Si daca nu avem un buget, cred ca suntem indreptatiti sa le cerem tuturor banii inapoi.

Din nou, Washingtonul ne-a transmis un semnal. Nu numai noua. El este pe adresa a cel putin doua state central si est-europene. Statele Unite condamna, printr-una dintre cele mai autorizate voci ale Departamentului de Stat, apartinand doamnei Victoria Nuland, abandonarea liberalismului ca politica de stat, precum si protectia profund imorala si periculoasa a unor parlamentari, despre care justitia afirma ca sunt suspecti de savarsirea unor infractiuni grave. In fine, sunt aratate cu degetul derapajele privind excesul de ordonante. Practic, scoaterea din circuit a Parlamentului. Si, imediat dupa semnalul de la Washington, la Bucuresti a inceput incaierarea. Situatie in care multi, prea multi, au dat dovada de infantilism.

Iata, suntem in campania electorala. Pot incepe dezbaterile. Poate fi dat startul confruntarilor in direct intre cei doi candidati, despre care toate cercetarile de piata spun ca se vor califica in turul doi. Klaus Iohannis a lansat o provocare in acest sens. In mod insistent. De cateva ori pana in prezent. Dar Victor Ponta tace. Refuza sa dea un raspuns. Fuge de orice confruntare in direct cu contracandidatul sau. Oare de ce?

Este chiar asa. Atat el, cat si staff-ul de campanie furnizeaza presei fel de fel de teme colaterale. Acele teme care nu au nicio legatura cu guvernarea buna sau rea. Aceasta este o prima observatie. A doua este ca, iata, au trecut cateva zile bune de cand Klaus Iohannis il provoaca la dezbaterea, in fata telespectatorilor, a marilor teme care ii preocupa pe romani. Iar Victor Ponta nu raspunde. A pus coada intre picioare. Se teme de orice dialog legat de guvernare. Si, din punctul sau de vedere, face foarte bine. Sansa lui in aceasta campanie electorala este sa schimbe vorba.

Si nu orice fel de greva. Greva generala. Pe termen de sase saptamani. O greva initiata, declarata si facuta de PSD. Dar care, vrem, nu vrem, antreneaza intregul Parlament. Pentru ca, in absenta majoritatii, opozitia vine degeaba la lucru. Este un caz fara precedent. De ce?