Prim-ministrul desemnat Sorin Grindeanu a transmis, sâmbătă, că viitorul guvern va lua "de urgenţă" măsurile necesare pentru a creşte calitatea vieţii, afirmând că anul care se încheie a fost unul complicat şi cu multe încercări.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis românilor, în ultima zi a anului, să nu îşi piardă încrederea în România, fie că trăiesc în ţară sau sunt plecaţi peste hotare.
Preşedintele îşi arată preocuparea pentru starea de sănătate a celor răniţi, cât şi pentru soarta celor dispăruţi.
Declaraţia unui îndrăgostit adresată persoanei iubite, a uimit întreg cartierul.
Marius Popescu "Papi", fostul antrenor al Universităţii Cluj, a vorbit, vineri, despre proiectul noii echipe iniţiat de municipalitate.
Toto Cutugno, îndrăgitul interpret ce va concerta în 13 martie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a ţinut să le transmită, în pragul Valentine's Day, un mesaj îndragostitilor din Cluj şi nu numai.
La opt luni de la achiziţionarea Volksbank România avem ocazia să anunţăm încheierea cu succes a integrării VBRO în structura BT şi fuziunea celor două bănci. Acum suntem o singură bancă, o singură echipă.
Familia Regală şi fostul Principe Nicolae le urează românilor "Un An Nou plin de bucurii, noroc, sănătate şi împliniri!", acesta din urmă precizând totodată că, deşi "a trecut un an greu şi profund nedrept", care i-a răpit ţara, respectul său faţă de Regele Mihai "rămâne neclintit".
Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a transmis la final de an un mesaj video locuitorilor comunei, în care vorbește despre planurile sale pentru anul 2016.