Fostul candidat la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor Honorius Prigoană s-a înscris, astăzi, în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti, adeziunea fiind semnată de preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu.
Mai multe filiale ale PDL, PSD, UNPR, dar şi PNL înregistrează restanţe către bugetul de stat conform unei situaţii a ANAF, de cele mai multe ori fiind vorba de impozitul pe venituri, fapt pentru care a fost declanşată executarea silită a acestora începând cu luna iunie a acestui an.
Liderul Noua Republică, Mihail Neamţu, îi cere fostului lider PDL Elena Udrea să facă pasul în spate, el arătând că "politicienii compromişi trebuie să se retragă", iar Udrea precizează că se teme de "aroganţa şi autosuficienţa" unora care fără un merit în trecut se proclamă "prezentul şi viitorul".
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie se va întruni luni, la ora 15.00.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, decizia politică a USL de a depune, prin organizaţiile sale judeţene, plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali care au încălcat Legea referendumului, împiedicând "prin orice mijloace" participarea cetăţenilor la vot.
Recomandări: