Retailer-ul Auchan România este obligat să plătească daune morale și să anuleze sancțiunea disciplinară dată unei angajate care a câștigat în instanță această decizie.
Primul proces pe clima din România, deschis de Asociaţia Declic, a demarat la Cluj, fiind susţinut şi de alte organizaţii de mediu, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei 2Celsius.
Curtea de Apel București judecă vineri, 31 martie 2023, contestația constructorului italian Tirrena Scavi împotriva Companiei de Drumuri în dosarul celor trei contracte reziliate în decembrie 2022.
Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au luat o hotărâre definitivă, într-un caz privind luptele ilegale cu câini, care provoacă indignare printre iubitorii de animale.
În urma controlului efectuat de poliţie la traficanţii de droguri de 20 şi 21 de ani arestaţi ieri, au fost descoperite două borsete, un ghiozdan și un pachet de țigarete, în care s-ar fi aflat mai multe plicuri cu substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive, 250 de grame de cannabis, un cântar electronic, ciuperci halucinogene, 11.650 de lei, 270 de euro și 30 de lire sterline.
Scandalul din PMP de la nivel național dintre Eugen Tomac și Cristian Diaconescu se răsfrânge și asupra filialelor din țară, unde nici Clujul n-a fost ocolit de aceste probleme.
Președinția executivă a UDMR a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea tragică a Beatei Molnar, femeia dispărută sâmbătă din Cluj-Napoca.
A fost reținut pentru tentativă de omor un medic rezident francez din Cluj care a înjunghiat în zona abdominală luni noaptea un coleg de breaslă din Maroc. Ambii sunt absolvenți ai UMF Cluj.
Exclus din magistratură după câteva postări pe rețelele sociale, judecătorul Cristi Danileț cere instanței supreme să anuleze decizia CSM, iar până la pronunţarea unei decizii definitive, magistratul clujean vrea să i se permită să intre în continuare în sala de judecată.