UDMR şi Partidul Civic Maghiar anunţă că vor elabora împreună proiectul de lege pentru autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc. De asemenea, PCM va sprijini candidaţii UDMR la alegerile europarlamenare. Preşedinţii celor două partide, Kelemen Hunor şi Biro Zsolt, au semnat, astăzi, la Cluj, un protocol de colaborare pe termen lung, potrivit declaraţiilor celor doi lideri.
Se anunţă o zi de 15 martie tensionată la Cluj, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Atât ungurii din Ardeal, cât şi organizaţia extremistă Noua Dreaptă au anunţat că vor organiza marşuri la Cluj-Napoca, la aceeaşi oră. Aşa că cele două grupări se vor intersecta în Piaţa Unirii.
Alin Tişe, vicepreşedintele PDL, susţine că Victor Ponta evită includerea prevederilor acordului cu Uniunea în programul de guvernare, pentru că ar fi neconstituţionale.
Senatorul PDL Alin Tişe susţine că acordul PSD-UDMR este neconstituţional şi ar duce la federalizarea ţării. Potrivit lui Tişe, acordul conţine un articol prin care reprezentarea în administraţie ar urma să se facă în funcţie de ponderea fiecărei etnii. Candidatul UDMR la Europarlamentare Eckstein Kovacs Peter spune că acest lucru se aplică în mai multe ţări din Europa şi că nu are legătură cu federalismul.
Acordul semnat de liderii USD şi UDMR, luni, prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale, prin legislaţie adecvată, reprezentarea proporţională a maghiarilor în instituţii şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare la UMF Târgu-Mureş.
Vicepremier, două ministere şi scoaterea Legii minorităţilor de la naftalină ar fi preţul negociat de Victor Ponta pentru susţinerea guvernului de către parlamentarii maghiarii.
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), fost ministru de Finanţe, declară că România are şanse să aibă, în acest an, o creştere economică de circa trei la sută, avertizând însă că există riscul "unor derapaje" care să se materializeze în "cadouri electorale".
Preşedintele Parlamentului Ungar, Köver Laszlo, a declarat, marţi, la Siculeni (Harghita), că mai mult de 90.000 de cetăţeni români de etnie maghiară din Transilvania, care au obţinut şi cetăţenia ungară, s-au înregistrat ca viitori votanţi la alegerile care vor avea loc în primăvară în Ungaria.
Preşedintele PCM, Biro Zsolt, anunţă că i-a scris liderului UDMR, Kelemen Hunor, cerându-i să aibă "cât mai curând" un dialog privind alegerile europarlamentare, întrucât "nu este indiferent pentru minoritatea maghiară din România dacă are sau nu reprezentanţi în PE".
Recomandări: