O tânără de 20 de ani a intrat în atenţia poliţiştilor după ce s-a urcat la volan fără să deţină permis de conducere şi a provocat un accident rutier.
Trei persoane au fost rănite, miercuri, între care şi o fetiţă de două luni, în dreptul localităţii Jucu de Mijloc, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren.
Un accident petrecut marţi dimineaţa, în jurul orei 05:01, s-a soldat cu rănirea uşoară a unui şofer şi avarierea autoturismului condus de acesta.
Conducătorul unui motociclu a fost rănit luni după-masa, la ora 17:50, de un şofer neatent.
O tânără a fost călcată duminică seara pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un bărbat aflat sub influenţa aloolului.
Nici în parcuri copiii nu mai sunt în siguranţă. Unul de 11 ani a fost operat de două ori, după ce un stâlp dintr-un parc i-a căzut în cap.
Un şofer a ajuns să fie cercetat de poliţişti după ce, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi provocat un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
Alcoolul şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum au făcut duminică două victime.
Şoferul a fugit de la faţa locului, fiind reţinut mai târziu de poliţie.