Marius Nicoară, candidatul USL la Primăria Cluj, a obţinut sprijinul sindicaliştilor. După Cartel Alfa, a venit şi rândul Blocului Naţional Sindical să semneze un protocol de colaborare cu USL la nivelul judeţului Cluj. Prin susţinerea acordată lui Nicoară, BNS Cluj se întoarce împotriva fostului sau lider, Mircia Giurgiu, candidat independent la primărie.
Candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, Marius Nicoară, justifică prezenţa rectorului USAMV Doru Pamfil pe lista susţinătorilor săi la Primărie, deşi Pamfil a declarat azi că nu a semnat niciodată vreo astfel de adeziune.
După ce ieri Marius Nicoară a anunţat că este sprijinit de mai multe personalităţi universitare, Doru Pamfil spune că niciodată nu a susţinut vreun candidat.
Cei care doresc să guverneze oraşul în următorii patru ani au venit cu idei noi de dezvoltare a urbei şi cu proiecte ambiţioase.
După ce Nicoară l-a făcut pe Boc mincinos, primarul din Cluj-Napoca, Radu Moisin, spune că a analizat programul electoral al lui Nicoară, "iar programul său electoral e o copie fidelă după proiectele Primăriei şi ale domnului Emil Boc". Moisin a făcut aceste declaraţii la sediul PDL Cluj şi spune că se află aici "în calitate politică", alături de Adrian Popa, candidat la Consiliul Local pentru Cluj-Napoca din partea PDL.
Buletinele de vot pentru alegerile locale, de duminică, sunt distribuite astăzi şi mâine la Cluj.
Scandal în campania electorală: Candidatul USL la Primăria Clujului, Marius Nicoară, sare la gâtul candidatului PDL, Emil Boc, despre care spune că, neavând proiecte proprii, minte cu privire la proiectele lui Nicoară.