Rezultatul alegerilor parlamentare din 2012 l-ar putea readuce pe Emil Boc la conducerea PDL. În fața tortului aniversar, președintele Traian Băsescu a arătat că îl preferă pe Emil Boc în fața lui Vasile Blaga.
Preşedintele Băsescu a afirmat, în întâlnirea cu comisarul european Stefan Fule, că abordarea principiului monitorizării justiţiei în UE este una inegală, arătând că există state membre "cu situaţii mai precare în acest domeniu decât România", deşi nu se află într-un proces similar de monitorizare.
Preşedintele Traian Băsescu cere reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.
Preşedintele României doreste să "reanexeze" Republica Moldova, comentează Vocea Rusiei, care analizeaza tendintele separatiste din statele est-europene.
Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că a discutat despre problema romilor cu comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, concluzia fiind aceea că trebuie avute în vedere soluţii la nivel european pentru că nimeni nu le poate interzice libera circulaţie cât timp sunt cetăţeni UE.
Peste 150 de persoane, printre care senatorul PNL Ioan Ghişe, protestează în zona Palatului Cotroceni faţă de revenirea lui Traian Băsescu în funcţia de şef al statului, manifestaţia desfăşurându-se sub forma unei promenade în jurul reşedinţei prezidenţiale.
Decizia Curţii Constituţionale cu privire la invalidarea Referendumului din 29 iulie a fost validată astfel că preşedintele Traian Băsescu îşi poate relua în mod oficial funcţia.
Omul este cunoscut cu probleme psihice şi spune că a făcut acest gest pentru că nu are casă şi bani.
Decizia Curţii Constituţionale (CCR) cu privire la validarea referendumului a fost dată cu 6 la 3 în favoarea invalidării acestuia. Singurii care au rămas constanţi pentru validare fiind judecătorii Acsinte Gaşpar, Ion Predescu şi Tudorel Toader.
Recomandări: