Simone Tempestini a câştigat Raliul Maramureşului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri.
Echipajul clujean Bogdan Marişca/Sebastian Itu a fost implicat într-un accident la Raliul Maramureşului, sâmbătă, ieşind în decor în timpul probei speciale cu numărul 5, Copalnic.
Echipa Simone Tempestini/Sergiu Itu a câştigat, sâmbătă, Raliul Braşovului, iar pe locul doi s-au clasat colegii de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca cu Sebastian Itu.
Un accident spectaculos s-a produs sâmbătă la Transilvania Rally, în PS4 Florești, iar proba a fost anulată de organizatori.
Începând de joi, clujenii se vor putea bucura de o nouă ediție a competiției, care reprezintă penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri, dar contează și în Tour European Rally și European Rally Trophy.
Pilotul clujean Bogdan Marişca a câştigat, sâmbătă, Raliul Iaşului, etapa a patra a Campionatului Naţional de Raliuri Betano.
Dealeri Ford din mai multe orașe au donat echipament de testare și ajutoare alimentare necesare pentru depășirea crizei sanitare.
Napoca Rally Academy a impresionat în sezonul 2019, reușind să câștige șase titluri de campion și unul de vicecampion la individual, dar și titlul pe echipe.
Se anunţă spectacol TOTAL la Transilvania Rally 2019.