Vladimir Putin ar urma să fie operat de cancer după data de 9 mai, Ziua Victoriei, timp în care frâiele de la Moscova ar putea preluată de altcineva.
Refugiați din Ucraina, bolnavi de cancer, sunt tratați în aceste zile de medicii de la Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuță" din Cluj-Napoca.
Clujeanul Vlad Pop a terminat pe locul 2 maratonul 6633 Arctic Ultra, cel mai dur ultramaraton din lume, la -50 de grade Celsius.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauză că nu sunt diagnosticaţi şi trataţi în timp scurt, iar leucemiile sunt un exemplu în acest sens.
Medicul Belinda Griffiths a povestit cum modificările persistente, dar subtile ale mişcărilor intestinale ar putea fi un semn de cancer, iar depistarea timpurie ar putea salva vieţi.
Chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, care este și deputat, a prezentat miercuri la Palatul Cotroceni din București, în prezența președintelui Klaus Iohannis, Planul Național de Combatere a Cancerului.
România continuă să fie fruntașă la fumat în Europa. Aproape 4 milioane de români fumează, iar 28.800 dintre ei sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.
Chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, care este și deputat PSD de Cluj, este unul dintre cei care lucrează ca acest termen de 6 luni să fie redus până la 2 luni.
Studiul a arătat o reducere atât a formelor precanceroase, cât și o reducere cu 87% a cancerului de col uterin în urma vaccinării anti-HPV.
Recomandări: