Primăria comunei Baciu a primit una dintre cele mai consistente sume destinate comunelor din judeţ, de la guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru realizarea unor obiective de investiţii pentru perioada 2017-2020.
A trecut puţin peste o săptămână de la anunţul municipalităţii prin care clujenii erau informaţi că au la dispoziţie 2 milioane de euro pentru programul de bugetare participativă pe internet.
Pe drumul judeţean DJ 108C Scrind – Răchiţele se desfăşoară lucrări de întreținere în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere din această zonă turistică.
''Un măr pe zi ţine doctorul departe!", spune un proverb. O familie din Cluj-Napoca ia în serios zicala şi îi îndeamnă şi pe trecători să facă acest lucru.
Șase echipaje ale ISU Cluj au intervenit pentru eliberarea carosabilului sau autovehiculelor surprinse sub arborii sau ramurile de arbori căzute în urma vijeliei de marţi după masă.
Opt tenismeni români s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului futures de la Cluj-Napoca, găzduit de Winners Tenis Club.
"Safari", cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, invitat special în cadrul TIFF 2017, intră în cinematografe.
Zece elevi din Cluj cu rezultate deosebite la olimpiade și concursuri vor fi premiaţi cu abonamente la ediţia din 2017 a festivalului Untold.
În serile de 31 iulie, 1 și 2 august, clujenii sunt încurajați să renunțe la scaune și să își așeze păturile pe iarbă verde, pentru trei seri de picnic și cinema sub clar de lună, în Parc Iulius Mall din Cluj-Napoca.