Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți europeni și numărul mare al deceselor înregistrate la naștere ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autoritățile din România și un îndemn la acțiune, crede chirurgul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu.
Ploaia torențială de duminică seara a creat, din nou, probleme la Liceul Teoretic "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, după ce mai multe spații amenajate la demisol au fost inundate.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a achiziționat noi aparaturi și echipamente medicale, în valoare de 2.605.109 lei.
E frumos un refresh de interior, atâta timp cât ştim ce să facem cu ce rămâne pentru exterior. Adică cu gunoaiele sau lucrurile de care nu mai avem nevoie. În Floreşti se repetă povestea cu gunoiul în drum.
Şoferia după ureche mai dă o lovitură în traficul din Cluj-Napoca: o întoarcere pe dublă continuă. Ceilalţi participanţi la trafic au fost "domni" şi i-au cedat trecerea pe contrasens.
De parcă nu ar fi destui șoferi fără carnet, băuți, drogați, prea grăbiți sau prea neatenți pe şosele, pe un drum european intens circulat din Cluj și-a făcut apariția... un cal în galop.
Compania Electrica Furnizare își avertizează clienții cu privire la riscul de a fi expuși unor practici înșelătoare ce s-au intensificat la nivelul județului Cluj.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Emil Boc (PNL), primarul municipiului Cluj-Napoca, este invitatul jurnalistului Carol Vlad, vineri de la 10:00, la ZIUA LIVE.