Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică:
Din cauza furtunii de joi, mai multe gospodării clujene au rămas temporar fără curent electric.
Pieţele din Europa ori din Orientul Mijlociu au devenit de interes pentru companii locale din acest domeniu, care au avut până acum contracte mai ales în ţară.
ISU Cluj intervine cu un echipaj de descarcerare pe strada Ciprian Porumbescu, la numărul 10. Un stâlp de curent electric a căzut peste o maşină.
Un mecanic clujean a transpus Biblia în versuri, în 21 de volume. Lucrarea ar putea ajunge chiar în Cartea Recordurilor. Ioan Ciorca a lucrat 14 ani, în timpul liber, la acest proiect, despre care spune că nu conţine nimic religios. Primul volum a fost publicat cu sprijinul unui pastor din Statele Unite.
Devierea reţelelor electrice de sub viitorul parking din Mănăştur, unde ziuadecj.ro a arătat că nu s-a mişcat un deget tot anul, a fost avizată de Electrica Distribuţie joi, săptămâna trecută.
Jandarmii au descoperit şapte gospodării branşate ilegal la reţeaua de energie electrică, în Cluj-Napoca şi Turda, într-un control organizat între 7 şi 9 august.
Un accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţin timp pe drumul european E58, în comuna Câţcău.
Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică:
Recomandări: