TRAFFIC UTILITIES SRL, în calitate de beneficiar, comunică demararea proiectului „DEZVOLTAREA UNUI SISTEM INOVATIV INTEGRAT HARDWARE-SOFTWARE PENTRU OPTIMIZAREA INTELIGENTĂ A TRAFICULUI ÎN VEDEREA REDUCERII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI".
Peste 39.000 de studenți ce provin din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale cu bani proveniți dintr-un proiect co-finanțat de Uniunea Europeană.
Ministrul Educației Daniel David a anunțat că a găsit finanțare din fonduri europene pentru bursele studențești și că așteaptă aprobarea sumelor de la Comisia Europeană.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că proiectele care nu mai pot face parte din PNRR trebuie să fie transferate pe viitorul program de finanţare european.
În acest an, România a solicitat Comisiei Europene spre rambursare aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar până în iunie suma va ajunge la 2,6 miliarde de euro, anunță ministrul Marcel Boloș.
Consilierii locali au aprobat bugetul pentru anul 2025 al municipiului Cluj-Napoca, în valoare de aproape 1 miliard de euro. Peste jumătate din sumă provine din fonduri europene.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, la ZIUA LIVE, când va fi aprobat bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2025.
Modernizarea Liceului „Nicolae Bălcescu” și a străzilor adiacente ar putea fi realizate din fonduri europene.
STUDIO CONTEXTUAL SRL anunță lansarea proiectului cu codul 5623 din cadrul Apelului „DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE”.
Proiectul de realizare a unui pasaj rutier la intersecția străzii Oașului cu Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca va fi depus pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin în cadrul Programului Regional Nord-Vest (PRNV) 2021-2027.