Contiuă seria de incendii la groapa temporară de deşeuri a oraşului. Ultimul a avut loc în urmă cu două săptămâni, când pompierii s-au luptat aproape 24 de ore cu flăcările.
Incendiul a început aseară, în jurul orei 20.00, pe strada Cantonului, în zona cunoscută drept Dallasul din Cluj. Focul s-a extins de la o baracă la alta, pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp de construcţii improvizate.
ISU intervine cu câteva autospeciale în lupta cu focul care s-a extins de la o baracă la alta.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat un control la depozitul de deşeuri de la Pata Rât, după stingerea incendiului de săptămâna trecută, şi au constatat că nu au fost respectate prevederile din autorizaţia de mediu.
CJSU Cluj a amânat solicitarea CJ Cluj de declarare a stării de alertă în cazul fostei rampe de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca, afectată de alunecări de teren.
Pompierii au reuşit să stingă, joi seară, incendiul de la groapa de gunoi a Clujului, după o intervenţie care a durat aproape 24 de ore, echipele retrăgându-se după stingerea tuturor focarelor. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialişti.
Platforma de stocare temporară a deșeurilor din municipiul Cluj-Napoca, de la Pata Rât, are autorizație de mediu valabilă, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, precizează Garda Națională de Mediu (GNM).
Preşedintele Consiliul Judeţean Cluj cere Prefectului declararea stării de alertă la Pata Rât.
Pompierii încearcă de mai bine de 12 ore să stingă incendiul puternic izbucnit la rampa de gunoi a oraşului Cluj-Napoca.