Numărul de dosare care trebuie soluţionate de instanţele arondate Curţii de Apel Cluj continuă să crească anual, în condiţiile în care schema de personal a rămas neschimbată de mai mulţi ani iar angajările au fost blocate.
Lipsa spaţiilor în care să funcţioneze rămâne una dintre problemele importante pentru instanţele care îşi desfăşoară activitatea în Palatul de Justiţie din Cluj, arată Curtea de Apel într-un rezumat al bilanţului pe anul trecut.
S-a îngroşat gluma: Primăria Cluj-Napoca a fost dată în judecată de un ONG pentru că instituţia a refuzat să ofere informaţii de interes public.
Motivarea instanţei care a decis arestarea preventivă a primarului Sorin Apostu va fi făcută publică cel devreme mâine, deşi aceasta a fost amânată deja de vineri pentru astăzi.
După trei ani de procese, primarul din comuna clujeană Sic, Ioan Sallai, a fost dovedit drept colaborator al Securităţii.
Descarcă motivarea instanţei, în cazul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat preventiv pentru luare de mită.
Doi dintre fraţii Corduneanu au fost condamnaţi ieri la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare, de Tribunalul Cluj. Decizia poate fi însă atacată.
Judecătoarea Simina Avram este prima femeie magistrat militar, în urma deciziei de astăzi a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a aprobat transferul de la o instanţă civilă, Tribunalul Mureş, la Tribunalul Militar Cluj, transmite infocsm.ro.
Recomandări: