Facultatea de Construcții din cadrul UTCN dă startul unei competiții dedicate liceenilor pasionați de construcții. Cei care impresionează juriul cu proiecte inovatoare în inginerie civilă sau topografie pot fi admiși direct cu media 10.
Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță o nouă ediție a taberei de Inteligență Artificială „Wizards of AI”.
Programul educațional FLEX a fost reluat după ce în iulie 2025 Departamentul de Stat al SUA a anunțat suspendarea acestuia, invocând "constrângeri de resurse".
Prima acțiune a campaniei CARS s-a desfășurat, miercuri, la Liceul de Transporturi din Cluj, unde zeci de elevi au făcut cunoştinṭă cu simulatoarele puse la dispoziṭie de către Clubul Sportiv Savu Racing şi Poliṭia Rutieră Cluj.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat, în cadrul unei vizite în Statele Unite ale Americii, noul acord pentru programele FLEX/FLEX Abroad, susţinute de Departamentul de Stat al SUA.
FLEX este un program de burse prin care se oferea posibilitatea liceenilor să petreacă un an școlar în licee americane și să fie găzduiți de câte o familie americană, anul fiind apoi echivalat în România.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează în data de 30 mai 2025 Ziua Porților Deschise.
Liceenii români se pot preînscrie la Programul FLEX, finanțat de Departamentul de Stat al SUA, care le oferă ocazia să studieze la un liceu american şi să locuiască la o familie americană pe parcursul unui an şcolar.
O cercetare realizată la nivel național și publicată de Ministerul Educației relevă că 10% dintre elevii de liceu se confruntă fie lunar, fie săptămânal, fie zilnic/aproape zilnic cu lipsa mâncării suficiente.
Elevi din mai multe licee din Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Brașov și Piatra Neamț au explorat, în cadrul programului „Școala Altfel”, campusul UMF Cluj, Centrul de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină și Muzeul Școlii Medicale Clujene.