Potrivit IRES, studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.011 persoane de 18 ani și peste care au răspuns unui chestionarelor prin metoda CATI, pe 18 și 19 aprilie. Eroarea maximă tolerată a studiului este de 3%.
Serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgență al Spitalului de Copii Cluj-Napoca din subordinea Consiliului Județean Cluj, ALOPEDI 0364 — 917, este din ce în ce mai intens solicitat de părinți.
Copiii cu vârsta sub 5 ani se pot îneca atunci când mănâncă struguri sau alte alimente cu forme similare, iar părinții ar trebui să le taie în jumătate sau sferturi pentru a reduce acest risc.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, că Legea vaccinării este în stadiul avizării, dar și că aceasta prevede că părinții nu vor avea obligația de a-și vaccina copiii, în condițiile în care decizia lor va fi una informată.
Un băiat în vârstă de 11 ani a fost transportat, în comă, la spital după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia.
Fetiţa a apărut într-o emisiune tv unde a răspuns la întrebări și a interpretat câteva cântece, totul în șase limbi străine, trezind interesul celor din sală și al utilizatorilor online, înregistrarea devenit virală pe internet.
ALOPEDI 0364-917 a fost pus la dispoziţia comunităţii clujene de părinţi şi copii începând cu 1 mai 2015.
Copiii mici ar trebui să doarmă în dormitorul părinților în primul an de viață, în pătuțuri speciale pentru nou-născuți.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost eliberat de poliţie după ce a fost ţinut captiv în casă vreme de 30 de ani de către părinţi.