Poliţiştii clujeni au desfăşurat sâmbătă mai multe acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, prevenirea și combaterea activităților ilegale cu tutun şi alcool, dar şi prevenirea infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor.
Doi urmăriţi naţionali au fost depistaţi în Cluj, ieri.
A plouat cu amenzi în weekend în Cluj: peste 300 în doar două zile, pe drumurile publice, în total 400 de contravenţii.
Mobilizare la referendum: mai bine de 1.400 de jandarmi, poliţişti, pompieri, dar şi angajaţi ai altor structuri din Ministerul Administraţiei şi Interelor, supraveghează duminică desfăşurarea referendumului, în Cluj.
Doi şoferi clujeni au rămas fără carnet de conducere, şi au acum şi dosar penal, după ce poliţiştii i-au prins în trafic, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.
Neportul centurii de siguranţă şi viteza prea mare sunt cele mai multe contravenţii constatate la şoferii clujeni, weekendul trecut, după ce poliţiştii au ieşit în stradă ca să împartă amenzi.
Peste 70 la sută dintre şoferii de autoturisme poartă întotdeauna centura de siguranţă, în timp ce 2,2 la sută susţin că nu fac asta niciodată, potrivit unei cercetări efectuate la nivel naţional în rândul participanţilor la trafic, ale cărei rezultate au fost date publicităţii astăzi de IGPR.