Rezultatele parţiale la alegerile europarlamentare arată că până la această oră PSD a obţinut cele mai multe voturi, la nivelul judeţelor.
Analistul Ioan Hosu, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, este invitatul jurnalistului Mihai Moga, în emisiunea ZIUAlive, de la ora 13:00.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat noi rezultatele parţiale la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai 2019.
Potrivit estimărilor bazate pe ultimele rezultate parţiale anunţate de BEC, PNL va avea zece eurodeputaţi, PSD şi USR câte opt, iar UDMR, ProRomânia şi PMP câte doi.
Liviu Dragnea se află, în prezent, în Penitenciarul Rahova, unde deja a început executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare, însă vreme de 21 de zile, liderul PSD se va afla în carantină pentru a fi supus unor investigaţii medicale.
Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj, a reacţionat la arestarea șefului său de partid, spunând că ar fi fost mai bine dacă Liviu Dragnea şi-ar fi dat demisia în seara alegerilor europarlamentare.
Liderii organizațiilor județene ale PSD și-au dat acordul ca premierul Viorica Dăncilă să preia conducerea partidului după ce Liviu Dragnea a fost condamnat.
Liviu Dragnea s-a predat, luni după-amiază, după ce a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Liderul PSD a ajuns la Penitenciarul Rahova.
Rareș Bogdan, principalul candidat înscris pe listele Partidului Național Liberal pentru europarlamentare, atrage atenția că "lupta cu PSD" nu se încheie odată cu condamnarea la închisoare a liderului Liviu Dragnea.
Recomandări: