Consiliul Investitorilor Străini (FIC) numără în prezent 125 de companii membre, ale căror investiţii cumulate reprezintă 35 de miliarde de euro.
Inițiativa, „Ventana del Cine Madrileño", își propune să încurajeze colaborarea și coproducțiile de lungmetraje între Spania, Mexic și România.
În paralel cu premiera în cinematografele din România, pe 23 septembrie, thriller-ul "Câini", regizat de Bogdan Mirică, se lansează pe marele ecrane din Franţa.
Doi imigranţi s-au înecat, iar alţi cinci sunt daţi dispăruţi pe Dunăre, în apropiere de satul Archar, din nord-vestul Bulgariei, a precizat poliţia.
François Hollande a sosit în România luni seară, în cadrul unei vizite de stat, iar în cursul dimineţii de marţi a depus o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol.
Institutului Național de Statistică (INS) atrage atenţia că, până în 2060, numărul populației rezidente preșcolare și școlare ar urma să cunoască o diminuare, de la 3,7 milioane persoane în anul 2015, la 2,1 milioane persoane în anul 2060.
Preşedintele: "Aveţi libertate şi oportunităţi pe care generaţia mea nu le-a avut, aşa încât citiţi cât mai mult şi învăţaţi".
Capacitatea redusă a administraţiei de a implementa proiecte viabile este cel mai important motiv pentru care România nu reuşeşte să folosească toţi banii daţi de Comunitatea Europeană.
A fost dat publicităţii clasamentul internațional al universităţilor QS-World University Rankings, pentru anul 2016, pe listă se află şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.