Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiind cunoscute și sub denumirea de Cincizecime.
Fotbaliștii echipei clujene s-au întors cu autocarul de la București și au sărbătorit și la stadion promovarea.
În ciuda ploii torențiale și a orei târzii, fanii “studenților” nu au ratat șansa de a sărbători revenirea echipei în prima ligă.
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 mai.
În fiecare an pe 29 mai este prăznuită de Biserica Ortodoxă, Sfânta Muceniță Teodosia.
În fiecare an, pe data de 21 mai, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Fotbaliștii campioanei au intrat peste antrenorul lor în timpul conferinței de presă și au sărbătorit un nou titlu.
Formația din Gruia a cucerit al cincilea trofeu la rând în Liga 1, după victoria în fața celor de la CS U Craiova, scor 2-1.
Juniorii clubului clujean au reușit o performanță notabilă prin accederea în ultimul act al competiției.