Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României s-a folosit de notorietatea mai multor sportivi legendari ai ţării noastre pentru a-şi face campanie electorală.
Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport vor colabora pentru implementarea Programului Naţional „Campion în şcoală”, menit să stimuleze interesul pentru sport în rândul tinerilor.
Toamna vine cu o ofertă bogată de fructe. Însă, deşi au multe vitamine şi minerale, vin la pachet cu mult zahăr mai ales dacă sunt foarte coapte. Ce spune nutriționistul Mihaela Bilic despre fructele care "fac grăsime pe burtă".
Persoanele care au raportat trei sau mai multe comoţii, chiar şi uşoare, au prezentat o afectarea funcţiilor cerebrale mai târziu în viaţă, conform unui studiu recent.
Organizatorii de la Australian Open 2023 au tras la sorți tabloul calificărilor pentru ediția de anul acesta al turneului.
Doi tineri clujeni nevăzători au reuşit să urce, în premieră pentru România, pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine, cel mai înalt vârf muntos din America de Sud.
Domnu’ Petru, bătrânu’ Borbely, sau bunicu’, cum îi place chiar lui să își spună, a adus României o medalie la Campionatul European de powerlifting de la Budapesta, la venerabila vârstă de 70 de ani.
Instituția financiară s-a alăturat, din postura de partener principal, sportivilor care reprezintă “Team Romania”.
Fotbalistul Marco Dulca a plecat într-o vacanță romantică în Maldive împreună cu iubita lui mai mare cu 11 ani decât el, tenismena Mihaela Buzărnescu şi le dă peste cap previziunile celor care au spus că relaţia aceasta nu are viitor.
Emil Boc îi încurajează pe românii din echipa de tenis de masă a ţării care participă la Cluj-Napoca la Campionatul European de Tenis de Masă.