De 17 ediții, la final de vară, centrul orașului se umple de muzică, artă, literatură, gastronomie și tradiții, afirmă viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.
Termenul asumat pentru finalizarea lucrărilor este luna august.
Liderii partidelor din coaliția de guvernare s-au reunit luni într-o ședință de lucru pentru a analiza principalele componente ale bugetului de stat pe 2026. Toate primăriile și consiliile județene din țară așteaptă să fie aprobat bugetul de la nivel central pentru ca apoi să și-l creioneze fiecare în parte.
Viceprimarul Dan Tarcea a verificat stadiul lucrărilor la hub-ul educațional din cartierul Borhanci, unde se construiesc simultan patru obiective: grădiniță, creșă, școală și liceu.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a explicat cum vor fi gestionate proiectele locale în contextul reevaluării finanțărilor prin PNRR. O parte dintre acestea nu au atins pragul de execuție de 30% și vor trebui continuate cu bani din bugetul local sau prin alte surse de finanțare.
Se pare că viceprimarul municipiului Cluj-Napoca și-ar fi făcut un obicei bun. Are legătură cu pagina sa de Facebook, însă nu doar cu postările pe care le publică regulat.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, anunță intervenții ample de curățare, igienizare și dezinfectare în parcuri și spațiile de joacă din oraș.
În cadrul unei deplasări în teren, viceprimarul Dan Tarcea a discutat alături de locuitorii din zona Unirii–Borsec–Herculane despre problemele specifice cartierului și posibilele soluții.
Toate garajele de cartier din municipiul Cluj-Napoca ar urma să dispară în următorii ani, iar în locurile acestora să fie amenajate locuri de parcare.