Țările membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord prin care se elimină orice fel de restricție la intrarea în țară pentru cei care dețin un certificat verde.
Intervenție în cadrul dezbaterii organizate de către Council of European Municipalities and Regions (CEMER): Simbolul Uniunii Europene alături de simbolul Național pe echipamentele sportivilor din țările Uniunii Europene?
Județul Cluj va avea alocări cu sprijin nerambursabil prin ajutor de stat de până la 40% din valoarea investițiilor derulate.
Pe 1 ianuarie 2022 se împlinesc 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, împreună cu Bulgaria.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul marcării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, în care îşi exprimă încrederea că UE va continua să se dezvolte şi să răspundă activ la provocările pe care digitalizarea şi schimbările climatice le generează în lume.
Europenii vor plăti din ce în ce mai mult pentru facturile la energie, în contextul cererii mari din pandemie.
De anul viitor, românii vor plăti mai puțin pentru factura de telefon.
Italia anunță noi condiții de intrare pe teritoriul țării. Dacă până în prezent, călătorii din UE puteau intra în Italia prezentând certificatul digital de vaccinare, conform noilor reguli, din 16 decembrie aceștia vor trebui să prezinte și un test COVID negativ.
O analiză a Comisiei Europeane arată că media deceselor înregistrate la un milion de locuitori în România, de la debutul pandemiei şi până la sfârşitul lunii august, este cu 12 procente mai mare decât media ţărilor UE.
Recomandări: