După ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni, europarlamentarul Vasile Dîncu, a declarat că fostul lider PNL a fost ales candidat comun la prezidențiale pe fondul șocului din primul tur și că a fost „un candidat de rezervă”.
În plenul Parlamentului European a avut loc, în această săptămână, dezbaterea ”Informarea greșită și dezinformarea pe platformele de comunicare socială
România intră cu totul în familia europeană, chiar în acest moment în care „am arătat o mică împleticire”, spune Vasile Dîncu.
Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, a declarat, la ieșirea de la urne că românii trebuie să voteze informat, responsabil, fără frici induse.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României
Liderul PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu, atrage atenția că, în contextul actual, accesul deplin al țării noastre la spațiul Schengen este o necesitate urgentă pentru întărirea unității și securității Uniunii Europene
La PSD Cluj a tăcere după scorul slab obținut la scrutinul de duminică, și apoi, după demisia lui Marcel Ciolacu de la conducerea partidului.
Europarlamentarul clujean, Vasile Dîncu, a subliniat, la ieșirea de la urne, că PSD are ocazia, odată cu aceste alegeri prezidențiale, să revină câștigîtoare.
Edilul Emil Boc a declarat, la ZIUA LIVE, că în campania electorală de la alegerile locale au fost folosite ferme de troli împotriva sa și l-a acuzat pe fostul liberal Sabin Sărmaș, contracandidatul său de atunci, că se află în s