Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe 12 octombrie, la Palatul Cotroceni, a informat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Paul din Cluj şi Valentin din Sibiu au pedalat două luni din Barcelona (Spania) până în România, parcurgând peste 3.000 de kilometri, pe două roţi.
Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu este pe primul loc după prima zi a concursului Raliul Clujului.
De astăzi, salariul minim brut pe economie se majorează de la 3.000 de lei la 3.300 de lei.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Cluj, că formaţiunii sale îi este mai bine acum, când nu este la guvernare alături de PSD şi PNL, şi a criticat modul în care este condusă ţara.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, creşterea cu 10% a salariului minim, de la 3.000 lei la 3.300 lei brut pe lună
Opt persoane, printre care se numără şi două cadre didactice, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma percheziţiilor organizate de DIICOT la o grupare infracţională bănuită de operaţiuni cu droguri de mare risc.
Capitala continuă să conducă în topul societăților intrate în insolvență în acest an, urmată de județul Bihor și de Cluj.
Printre „veștile bune" prezentate în plenul Parlamentului de premierul Marcel Ciolacu se numără creşterea impozitării microîntreprinderilor, creşterea TVA de la 9 la 19% pentru berea fără alcool şi alimentele cu zahar adăugat, creşterea TVA la vânzarea locuinţelor noi, eliminarea scutirii de impozit pe venit în IT pentru veniturile care depăşesc 10.000 lei brut și introducerea CASS pentru angajaţii din construcţii, agricultură şi industria alimentară.