Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, va demisiona din funţia de deputat pe care o deţine acum, în cel mult o lună, spune el. Legea îi cere să renunţe la una dintre funcţii, nu e obligatoriu la cea de parlamentar.
Buletinele de vot numărate, care au contribuit la înscăunarea lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, au fost duse ieri de la Biroul Electoral Judeţean cu autobuzul RATUC.
Aproape o sută de declaraţii politice, 59 de propuneri legislative iniţiate şi o prezenţă la vot de doar 60%.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe - l-a felicitat pe câştigătorul alegerilor, Horea Uioreanu, care i-a luat poziţia la o diferenţă de doar 700 de voturi.
Horea Uioreanu deschide şampania, Marius Nicoară lipseşte. Aşa a arătat azi atmosfera în sediul PNL, unde Uioreanu a sărbătorit mandatul câştigat la şefia Consiliului Judeţean, dar unde candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, Marius Nicoară, a lipsit - acesta a pierdut, de altfel, alegerile în faţa lui Emil Boc, după ce aseară toate exit poll-urile îl creditau drept câştigător.
Emil Boc, fostul premier care aseară era dat ca perdant al alegerilor în Cluj-Napoca, a ajuns primar cu o diferenţă de 1.500 voturi în faţa contracandidatului său, despre care spune că nu ştie să piardă iar acuzele sale "sunt deja istorie", după ce Marius Nicoară (USL) a declarat azi că alegerile, în Cluj-Napoca, au fost "fraudate masiv".
E oficial: Emil Boc este câştigătorul următorului mandat la Primăria Cluj-Napoca, iar Horea Uioreanu este preşedintele Consiliului Judeţean, la o diferenţă extrem de mică de actualul preşedinte, Alin Tişe.