Iuliu Mureşan a declarat că nu crede în varianta unui blat la meciul "U" - Steaua. Preşedintele CFR-ului a pus eşecul clujenilor pe seama stării deficitare a terenului, dar şi a ghinionului.
Aproximativ 200 de sindicalişti clujeni vor picheta vineri sediul prefecturii în semn de protest faţă de concedierile anunţate de conducerea instituţiei, dar şi faţă de desfiinţarea mai multor subunităţi din judeţ. Acţiuni similare vor avea loc în Maramureş şi Satu Mare, după ce ieri sindicaliştii au pichetat sediul central al Poştei.
Primarul Sorin Apostu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, iar acum un grup de poliţişti au ajuns cu toţii în atenţia procurorilor pentru fapte de corupţie.
Meciul cu Steaua a fost ultimul pentru Ionuţ Badea pe banca Universităţii. Tehnicianul a demisionat după 17 luni petrecute la cârma echipei, iar astăzi a dezvăluit şi motivul: lipsa de comunicare cu finanţatorul Florian Walter. Acesta nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile.
Studenţii de la Universitatea Babeş-Bolyai ar trebui să poată obţine mai multe specializări în acelaşi timp, consideră Ioan Aurel Pop. Acesta a avut astăzi prima întâlnire cu studenţii după ce a fost ales în funcţia de rector.
Nord-Vestul României, zonă din care face parte şi Clujul, a depăşit ca nivel de dezvoltare, într-un raport Eurostat, mai multe regiuni din Ungaria şi Polonia, ţări considerate mai avansate decât România.
Ambiţia premierului Ungureanu de a recupera banii încasaţi drept sporuri şi prime de funcţionarii din administraţiile locale atinge deja buzunarele angajaţilor Consiliului Judeţean. Instituţia a pierdut procesul intentat Curţii de Conturi şi a pus deja poprire pe salariile angajaţilor. La primărie situaţia e puţin diferită, pentru că procesul se află încă pe rolul instanţelor de judecată.
Evaluator de evaluatori, prestidigitator sau gemolog sunt doar câteva dintre cele mai noi 56 de meserii introduse în nomenclatorul de meserii.
Tragedia de la şcoala din comuna Viişoara, judeţul Dâmboviţa, în care o fetiţă de 9 ani s-a înnecat în fosa septică, se poate repeta oricând la Cluj. Peste 80 de clădirile din judeţ unde funcţionează şcoli sau chiar grădiniţe au în continuare toaletele în curte. Sute de copii, unii chiar preşcolari, învaţă în astfel de condiţii.