A.P.M. Cluj anunţă publicul interesat că planul/programul „Elaborare PUZ în condițiile legii 350/2001 actualizată" -complex studentesc „Hasdeu" în Cluj-Napoca, str. B.P. Hasdeu, jud. Cluj, nu necesită evaluare de mediu.
Un pui de urs a fost prins, luni seara, într-o capcană, pe o stradă din municipiul Odorheiu Secuiesc, iar în preajma sa se află şi ursoaica cu al doilea pui.
CFR Cluj - FC Voluntari s-a terminat 4-1, iar la primul meci cu Adrian Mutu pe banca tehnică, ”veteranul” Ciprian Deac a fost în formă maximă, oferind 3 pase de gol.
Noul antrenor al formației din Gruia a debutat cu dreptul, scor 4-1, în fața fostei sale echipe.
Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-un apartament de pe strada Observatorului din Cluj-Napoca.
Trei cetățeni olandezi au fost surprinși luni de o avalanșă în timp ce se aflau într-o expediție montană în Munții Țarcu.
Un accident soldat cu doi răniți a avut loc, luni, pe varianta ocolitoare Vâlcele - Apahida.
Odată cu Dictatul de la Viena (30 august 1940) şi cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, Universitatea “Regele Ferdinand I” din Cluj a fost nevoită să se retragă la Sibiu, şi parţial la Timişoara.
Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marţi, 30 ianuarie 2024.