Clubul de lectură Fanbook, ce reuneşte copii în jurul cărţilor de istorie, sub tema "Izvoarele istoriei", ajunge şi la Cluj.
Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania (TiMAF), aflat la cea de a cincea ediție, umple Clujul, din 1 până în 31 octombrie, cu evenimente culturale.
Niciun club nu s-a retras până la data limită, 29 iulie, astfel că ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a va avea două serii a câte 14 echipe, a anunţat joi site-ul oficial al FRF.
În urma incidentului s-a ales şi cu două degete fracturate. Victima susţine că agresorul ar fi vrut să se dea la iubita lui, o franţuzoaică.
Trupa românească "Nightlosers" va susține o serie de concerte în cadrul renumitului festival "Zelt Musik Festival" (ZMT) din Freiburg, Germania, desfăşurat din 9 până în 15 iulie.
Rivalitatea dintre cluburile de fotbal „U" Cluj şi CFR s-a făcut simţită şi în participarea componenţilor celor două echipe în formaţia Universităţii Babeş-Bolyai, care a jucat recent în campionatul universitar.
Premiera spectacolului "Emigranții" de Sławomir Mrożek va avea loc vineri, 5 iunie 2015, la ora 19, în Studioul „Art Club“ din Cluj-Napoca.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 9 mai, la ora 1.30 dimineaţa.